Basska
Basska nu doar că a urcat de două ori pe scena Vadoo Fest – trupa face parte din ADN-ul festivalului. Într-o vară petrecută chiar în mijlocul comunității noastre, au creat, repetat și visat printre dealuri. Așa s-a născut No Bad Vibes – o piesă-manifest care ne amintește de ce venim aici: pentru libertate, prietenie și vibrații bune.
Cu un mix exploziv de reggae, ska, funk și ritmuri balcanice, Basska livrează mereu show-uri energizante, cu mesaje care ating și groove-uri care ridică. Pe scenă, sunt o forță; în afara ei, sunt parte din familie.
La Vadoo Fest 7, revin exact așa cum îi știm: plini de viață, cu inima deschisă și cu dor de reconectare.