Info utile
La 3 ore de București, 2 ore de Brașov și o oră și jumătate de Buzău, locația de la Vadoo se află la poalele munților Penteleu.
Cum ajungi la noi?
Din DN10 Brasov – Buzău, mergi către Varlaam – Gura Teghii în dreptul localității Nehoiu. Însă, cel mai simplu, pune pe GPS Vadoo Fest și vei ajunge direct în mijlocul distracției.
Poți ajunge și cu trenul până în Nehoiu, apoi cu autobuz până în Varlaaam. De aici va trebui fie să faci o plimbare de 4 km, fie să găsești un partener de drum cu mașina. Îți sugerăm să intri pe Facebook pe grupul Vadoo Fest și să ceri ajutorul.
Facilitățile festivalului
Camping
Ai acces gratuit în cadrul unui camping amenajat cu toalete și dușuri. Somnul în natură se spune că este cel mai odihnitor.
Ateliere și Artă
Ai acces gratuit pe toată durata festivalului la ateliere și la programele culturale desfășurate.
Mâncare
Îți poți achiziționa mancare în cadrul festivalului din spațiile special amenajate. Te așteaptă un meniu delicios la Tavernă, alături de propunerile urban food fusion de la Frenchie’s Happy Van.
Bar
Cocktailuri originale cu ingrediente organice, home-made cola, home made tonic, ginger / herbal lemonade & so on… cafea de specialitate – la BIRT te provocăm întotdeauna cu cele mai tari invenții în materie de licori.
Activități pentru copii
Copii sub 14 ani au gratuitate. Se pot bucura de ateliere și activități special pregătite pentru ei în care vor descoperi natura, spațiul și se vor distra pe cinste.
Accesul cu animale
Orice animăluț este binevenit și încântat să alerge în poiană. Desigur, este important să te asiguri că nu ai uitat punguța acasă și ești în continuare un prieten responsabil.
Good to know
Cum pot achiziționa biletele pentru festival?
Biletele sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro. Apasă Bilete în colțul din dreapta sus și vei fi redirecționat.
Cum pot să devin voluntar la festival?
Trimite-ne un email pe adresa contact@vadoofest.ro cu câteva detalii despre tine și motivația pe care o ai pentru a fi alături de noi.
Pot aduce cu mine mâncare și băutură?
Poți consuma mâncarea și băutura achiziționată strict din cadrul festivalului, în spațiile special amenajate. Campingul este destinat exclusiv relaxării.
Există un loc pentru încărcarea telefoanelor?
Nu. Îți recomandăm să te deconectezi de tot ce înseamnă tehnologie și să te bucuri de natură. Totuși, dacă acest lucru nu este posibil, ia cu tine o baterie externă.
Îmi pot lăsa lucrurile de valoare într-un spațiu special amenajat?
Nu vei găsi seifuri sau camere destinate depozitării obiectelor de valoare. Te rugăm să iei cu tine doar strictul necesar. Nu a fost raportat până acum niciun incident în decursul celor 5 ediții.
Pot închiria cort sau echipament de la locație?
Nu. Va trebui să îți aduci cortul echipat cu tot ceea ce ai nevoie pentru cele 4 zile de festival.